Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Luca Capitolul4
 
1 Iar Isus, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
 
2 Fiind ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. Şi nu a mâncat nimic în zilele acelea; şi după ce s-au terminat, la urmă a flămânzit.
 
3 Şi diavolul i-a spus: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să se facă pâine.
 
4 Şi Isus i-a răspuns, zicând: Este scris că: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt al lui Dumnezeu.
 
5 Şi diavolul, luându-l pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile pământului în timp de o clipă.
 
6 Şi diavolul i-a spus: Îţi voi da ţie toată această putere şi gloria lor, pentru că îmi este dată; şi o dau oricui voiesc.
 
7 De aceea dacă te vei închina mie, toată va fi a ta.
 
8 Şi Isus a răspuns şi i-a zis: Înapoia mea, Satan; fiindcă este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui serveşte-i.
 
9 Şi l-a adus la Ierusalim şi l-a aşezat pe un turn al templului şi i-a spus: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici;
 
10 Fiindcă este scris: El va porunci îngerilor săi referitor la tine, să te apere;
 
11 Şi pe mâini te vor purta, ca nu cumva să îţi loveşti piciorul de vreo piatră.
 
12 Şi Isus, răspunzând, i-a zis: S-a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.
 
13 Şi după ce diavolul a terminat toată ispitirea, a plecat de la el pentru un timp.
 
14 Şi Isus s-a întors în puterea Duhului în Galileea; şi s-a răspândit o faimă despre el prin toată regiunea dimprejur.
 
15 Şi el îi învăţa în sinagogile lor, fiind glorificat de toţi.
 
16 Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi aşa cum era obiceiul lui, a intrat în sinagogă în ziua de sabat şi s-a sculat să citească,
 
17 Şi i s-a dat cartea profetului Isaia. Şi după ce a deschis cartea, a găsit locul unde era scris:
 
18 Duhul Domnului este peste mine, pentru că m-a uns să predic săracilor evanghelia; m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să predic celor captivi eliberarea şi orbilor primirea vederii, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
 
19 Să predic anul acceptat al Domnului.
 
20 Şi a închis cartea şi a dat-o înapoi servitorului sinagogii şi a şezut. Iar ochii tuturor celor care erau în sinagogă erau aţintiţi asupra lui.
 
21 Şi a început să le spună: În această zi este împlinită această scriptură în urechile voastre.
 
22 Şi toţi îi aduceau mărturie şi se minunau de cuvintele cu har care ieşeau din gura lui. Şi spuneau: Nu este acesta fiul lui Iosif?
 
23 Iar el le-a spus: Într-adevăr, îmi veţi spune acest proverb: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi; tot ce am auzit că s-a făcut în Capernaum, fă şi aici în patria ta.
 
24 Şi a spus: Adevărat vă spun: Niciun profet nu este acceptat în patria lui.
 
25 Dar în adevăr vă spun, erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când a fost închis cerul trei ani şi şase luni, când a fost foamete mare peste toată ţara;
 
26 Dar la niciuna dintre ele nu a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.
 
27 Şi mulţi leproşi erau în Israel în timpul lui Elisei profetul; totuşi niciunul dintre ei nu a fost curăţit, afară de Naaman sirianul.
 
28 Şi toţi cei din sinagogă, când au auzit acestea, au fost umpluţi de furie.
 
29 Şi s-au sculat şi l-au scos afară din cetate şi l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos.
 
30 Dar el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.
 
31 Şi s-a coborât la Capernaum, o cetate a Galileei şi îi învăţa în sabate.
 
32 Şi erau înmărmuriţi de doctrina lui, deoarece cuvântul lui era cu putere.
 
33 Şi în sinagogă era un om care avea un duh al unui drac necurat şi a strigat cu voce tare,
 
34 Spunând: Lasă-ne; ce avem noi a face cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne nimiceşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
 
35 Şi Isus l-a mustrat, spunând: Taci şi ieşi din el. Şi după ce dracul l-a trântit în mijloc, a ieşit din el şi nu l-a vătămat.
 
36 Şi toţi au fost uimiţi şi vorbeau între ei, spunând: Ce cuvânt este acesta! Pentru că porunceşte cu autoritate şi putere duhurilor necurate şi ele ies afară.
 
37 Şi faima despre el s-a răspândit în fiecare loc din împrejurimi.
 
38 Iar el s-a sculat, ieşind din sinagogă şi a intrat în casa lui Simon. Şi soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare; şi l-au implorat în legătură cu ea.
 
39 Şi s-a aplecat peste ea şi a mustrat febra; şi febra a lăsat-o; iar ea s-a sculat imediat şi le-a servit.
 
40 Şi pe când soarele apunea, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de diverse boli, îi aduceau la el; iar el îşi punea mâinile pe fiecare din ei şi îi vindeca.
 
41 Şi draci ieşeau de asemenea din mulţi, strigând şi spunând: Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar el mustrându-i, nu îi lăsa să vorbească, pentru că ştiau că el era Cristos.
 
42 Iar când s-a făcut ziuă, a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu; şi oamenii îl căutau şi au ajuns la el şi îl ţineau, ca să nu plece de la ei.
 
43 Dar le-a spus: Eu trebuie să predic împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, pentru că de aceea sunt trimis.
 
44 Şi predica în sinagogile Galileei.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | [ pagina următoare ]