Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Faptele Apostolilor Capitolul27
 
1 Iar când s-a hotărât să navigăm spre Italia, pe Pavel şi pe alţi prizonieri i-au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta lui Augustus.
 
2 Şi, îmbarcându-ne într-o corabie de la Adramit, am ridicat ancora, intenţionând să navigăm pe lângă coastele Asiei; Aristarh, un macedonean din Tesalonic, fiind cu noi.
 
3 Şi a doua zi am aruncat ancora la Sidon. Şi Iulius îl trata omeneşte pe Pavel şi i-a dat voie să meargă la prietenii săi să se învioreze.
 
4 Şi după ce am ridicat ancora de acolo, am navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice.
 
5 Şi după ce am trecut de marea Ciliciei şi Pamfiliei, am ajuns la Mira, o cetate din Licia.
 
6 Şi acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, navigând spre Italia; şi ne-a urcat în ea.
 
7 Şi navigând încet mai multe zile şi ajungând cu greu lângă Cnidus, vântul nelăsându-ne, am navigat la adăpostul Cretei, lângă Salmona;
 
8 Şi, trecând cu greu aceasta, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune; aproape de care era cetatea Lasaia.
 
9 Şi, trecând mult timp şi navigarea fiind de acum periculoasă, pentru că postul trecuse deja, Pavel i-a avertizat,
 
10 Şi le-a spus: Domnilor, pricep că această călătorie va fi cu vătămare şi multă pagubă, nu doar pentru încărcătură şi corabie, dar şi pentru vieţile noastre.
 
11 Cu toate acestea, centurionul s-a încrezut în căpetenia vasului şi în proprietarul corăbiei mai mult decât în cele spuse de Pavel.
 
12 Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulţi s-au înţeles să plece şi de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta şi care este orientat spre sud-vest şi nord-vest.
 
13 Iar când vântul de sud a suflat uşor, presupunând că şi-au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta.
 
14 Dar nu după mult timp s-a ridicat împotriva acesteia un vânt violent, numit Euroclidon.
 
15 Iar când corabia a fost apucată şi nu putea face faţă vântului, ne-am lăsat purtaţi de ea.
 
16 Şi, trecând repede pe lângă o anume insulă numită, Clauda, cu greu am fost în stare să fim stăpâni ai bărcii;
 
17 Pe care, după ce au ridicat-o, au folosit ajutoare, încingând corabia; şi, temându-se ca nu cumva să fie aruncaţi în bancurile de nisip, au strâns pânzele şi astfel au fost purtaţi.
 
18 Iar noi, fiind puternic bătuţi de furtună, a doua zi ei au aruncat încărcătura peste bord;
 
19 Şi a treia zi, noi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei.
 
20 Şi după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, şi nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranţa că vom fi salvaţi.
 
21 Iar după o îndelungată abstinenţă, Pavel a stat în picioare în mijlocul lor şi a spus: Domnilor, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi ridicat ancora din Creta şi să câştigaţi această vătămare şi pagubă.
 
22 Şi acum, vă îndemn să fiţi cu voie bună; fiindcă nu va fi pierderea vieţii niciunuia dintre voi, decât a corăbiei.
 
23 Fiindcă azi noapte a stat în picioare lângă mine îngerul Dumnezeului al căruia sunt şi căruia îi servesc,
 
24 Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în faţa Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi care călătoresc cu tine.
 
25 Prin urmare, domnilor, fiţi cu voie bună; fiindcă îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar aşa cum mi s-a spus.
 
26 Totuşi, noi trebuie să fim aruncaţi pe o anumită insulă.
 
27 Şi când a venit a paisprezecea noapte, fiind aruncaţi în sus şi în jos în Adriatica, spre miezul nopţii, marinarii au presupus că se apropie de o coastă;
 
28 Şi au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; şi după ce s-au dus puţin mai departe, au măsurat din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
 
29 Atunci, temându-se ca nu cumva să fim aruncaţi pe stânci, au azvârlit patru ancore din pupa şi doreau să se facă ziuă.
 
30 Dar în timp ce marinarii plănuiau să fugă din corabie, după ce au coborât barca pe mare, sub pretext că intenţionează să arunce ancore din prora,
 
31 Pavel a spus centurionului şi soldaţilor: Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi.
 
32 Atunci, soldaţii au tăiat frânghiile bărcii şi au lăsat-o să cadă.
 
33 Şi până să se facă ziuă, Pavel implora pe toţi să ia mâncare, spunând: Astăzi este a paisprezecea zi de când aşteptaţi şi continuaţi postind, fără să luaţi nimic.
 
34 De aceea vă îndemn să luaţi mâncare; fiindcă aceasta este pentru sănătatea voastră; fiindcă niciun fir de păr nu va cădea de pe capul niciunuia dintre voi.
 
35 Iar după ce a spus astfel, a luat pâine şi a adus mulţumiri lui Dumnezeu în prezenţa tuturor; şi după ce a frânt-o, a început să mănânce.
 
36 Atunci toţi au fost cu voie bună şi au luat şi ei mâncare.
 
37 Şi eram de toţi în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete.
 
38 Şi, săturându-se cu mâncare, au uşurat corabia şi au aruncat grâul în mare.
 
39 Iar pe când se făcea ziuă, nu au recunoscut pământul; dar au văzut un anumit golf cu o plajă, pe care intenţionau, dacă era posibil, să împingă corabia.
 
40 Şi după ce au ridicat ancorele, s-au încredinţat mării şi au dezlegat funiile de la pana cârmei şi au înălţat pânza principală în vânt şi au ţinut-o spre ţărm.
 
41 Şi, căzând pe un loc unde se întâlneau două mări, au eşuat corabia; şi prora s-a înfipt tare şi a rămas nemişcată, dar pupa era sfărâmată de violenţa valurilor.
 
42 Iar voia soldaţilor era să ucidă prizonierii, ca nu cumva vreunul să înoate şi să fugă.
 
43 Dar centurionul, intenţionând să îl salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul; şi a poruncit celor ce pot înota să se arunce primii în mare şi să ajungă pe uscat;
 
44 Şi restul, unii pe scânduri şi unii pe sfărâmăturile de la corabie. Şi aşa s-a întâmplat că toţi au scăpat în siguranţă pe uscat.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | [ pagina următoare ]