Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Ieremia Capitolul27
 
1 La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda a venit acest cuvânt de la DOMNUL la Ieremia, spunând:
 
2 Astfel îmi spune DOMNUL: Fă-ţi legături şi juguri şi pune-le pe gâtul tău,
 
3 Şi trimite-le împăratului Edomului şi împăratului Moabului şi împăratului amoniţilor şi împăratului Tirului şi împăratului Sidonului, prin mâna mesagerilor care vin la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda;
 
4 Şi porunceşte-le să spună stăpânilor lor: Astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Astfel să spuneţi stăpânilor voştri:
 
5 Eu am făcut pământul, pe omul şi pe animalul care sunt pe pământ, prin marea mea putere şi prin braţul meu întins şi l-am dat cui mi s-a părut cuvenit mie.
 
6 Şi acum am dat eu toate aceste ţări în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, servitorul meu; şi fiarele câmpului i le-am dat, de asemenea, pentru a-l servi.
 
7 Şi toate naţiunile îl vor servi pe el şi pe fiul său şi pe fiul fiului său, până când timpul ţării lui va veni; şi atunci multe naţiuni şi împăraţi mari se vor servi de el.
 
8 Şi se va întâmpla, că naţiunea şi împărăţia care nu va servi pe acel Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care nu îşi va pune gâtul sub jugul împăratului Babilonului, pe acea naţiune o voi pedepsi, spune DOMNUL, cu sabia şi cu foametea şi cu ciuma, până îi voi fi mistuit prin mâna lui.
 
9 De aceea să nu daţi ascultare profeţilor voştri, nici ghicitorilor voştri, nici visătorilor voştri, nici fermecătorilor voştri, nici vrăjitorilor voştri, care vă vorbesc, spunând: Voi nu veţi servi împăratului Babilonului;
 
10 Pentru că ei vă profeţesc o minciună, pentru a vă duce departe de ţara voastră; şi ca eu să vă alung şi să pieriţi.
 
11 Dar pe naţiunile care îşi aduc gâtul sub jugul împăratului Babilonului şi îi vor servi, pe acelea le voi lăsa să rămână încă în propria lor ţară, spune DOMNUL; şi o vor ara şi vor locui în ea.
 
12 I-am vorbit de asemenea lui Zedechia, împăratul lui Iuda, conform cu toate aceste cuvinte, spunând: Aduceţi-vă gâturile sub jugul împăratului Babilonului şi serviţi-i lui şi poporului lui, şi trăiţi.
 
13 De ce să muriţi, tu şi poporul tău, de sabie, de foamete şi de ciumă, precum a vorbit DOMNUL împotriva naţiunii care nu îi va servi împăratului Babilonului?
 
14 De aceea nu daţi ascultare la cuvintele profeţilor care vă vorbesc, spunând: Voi nu veţi servi împăratului Babilonului, pentru că ei vă profeţesc o minciună.
 
15 Pentru că eu nu i-am trimis, spune DOMNUL, totuşi ei profeţesc o minciună în numele meu; ca eu să vă alung şi să pieriţi, voi şi profeţii care vă profeţesc.
 
16 De asemenea am vorbit preoţilor şi la tot acest popor, spunând: Astfel spune DOMNUL: Nu daţi ascultare la cuvintele profeţilor voştri care vă profeţesc, spunând: Iată, vasele casei DOMNULUI vor fi aduse în curând înapoi din Babilon, pentru că ei vă profeţesc o minciună.
 
17 Nu le daţi ascultare; serviţi împăratului Babilonului şi trăiţi; pentru ce să fie lăsată această cetate pustiită?
 
18 Dar dacă ei sunt profeţi şi dacă cuvântul DOMNULUI este cu ei, să mijlocească ei acum la DOMNUL oştirilor, ca vasele lăsate în casa DOMNULUI şi în casa împăratului lui Iuda şi la Ierusalim, să nu fie duse la Babilon.
 
19 Pentru că astfel spune DOMNUL oştirilor referitor la stâlpi şi referitor la mare şi referitor la postamente şi referitor la restul vaselor care rămân în această cetate,
 
20 Pe care Nebucadneţar, împăratul Babilonului, nu le-a luat, când a dus captiv pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, de la Ierusalim la Babilon, şi pe toţi nobilii lui Iuda şi ai Ierusalimului;
 
21 Da, astfel spune DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel, referitor la vasele care au fost lăsate în casa DOMNULUI şi în casa împăratului lui Iuda şi al Ierusalimului:
 
22 Ele vor fi duse în Babilon şi vor fi acolo până în ziua când eu le voi cerceta, spune DOMNUL; atunci le voi scoate şi le voi înapoia acestui loc.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | [ pagina următoare ]