|
|
Geneza Capitolul8
1 Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe şi de fiecare vieţuitoare şi de toate vitele care erau cu el în arcă; şi Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ şi apele s-au retras;
2 De asemenea fântânile adâncului şi ferestrele cerului au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită;
3 Şi apele se retrăgeau de pe pământ continuu şi după ce s-au sfârşit o sută cincizeci de zile, apele s-au împuţinat.
4 Şi arca s-a aşezat în a şaptea lună, în a şaptesprezecea zi a lunii, pe munţii Ararat.
5 Şi apele au scăzut continuu până în luna a zecea: în luna a zecea, în prima zi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6 Şi s-a întâmplat, după ce s-au sfârşit patruzeci de zile, că Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse,
7 Şi a trimis înainte un corb, care a ieşit şi a mers încolo şi încoace, până când au secat apele de pe pământ.
8 De asemenea a trimis de la el un porumbel, să vadă dacă apele s-au retras de pe faţa pământului;
9 Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru talpa piciorului său şi s-a întors la el în arcă, pentru că apele erau pe faţa întregului pământ; atunci a întins mâna şi l-a luat şi l-a dus la el în arcă.
10 Şi a mai stat alte şapte zile şi din nou a trimis porumbelul afară din arcă;
11 Şi porumbelul a venit la el seara şi, iată, în ciocul lui era o frunză de măslin proaspăt ruptă, aşa că Noe a cunoscut că apele s-au retras de pe pământ.
12 Şi a mai stat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.
13 Şi s-a întâmplat în anul şase sute şi unu, în prima lună, în prima zi a lunii, apele au secat de pe pământ; şi Noe a ridicat acoperişul arcei şi a privit şi, iată, faţa pământului era uscată.
14 Şi în a doua lună, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul a fost uscat.
15 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, spunând:
16 Ieşi din arcă, tu şi soţia ta şi fiii tăi şi soţiile fiilor tăi cu tine.
17 Scoate împreună cu tine fiecare vieţuitoare care este cu tine, a toată făptura, deopotrivă pasăre şi vită şi fiecare târâtoare care se târăşte pe pământ, ca acestea să nască abundent pe pământ şi să fie roditoare şi să se înmulţească pe pământ.
18 Şi Noe a ieşit şi fiii lui şi soţia lui şi soţiile fiilor lui cu el;
19 Fiecare fiară, fiecare târâtoare şi fiecare pasăre şi orice se târăşte pe pământ, după felurile lor, au ieşit afară din arcă.
20 Şi Noe a zidit un altar DOMNULUI şi a luat din fiecare fiară curată şi din fiecare pasăre curată şi a adus ofrande arse pe altar.
21 Şi DOMNUL a mirosit o aromă dulce şi DOMNUL a spus în inima sa: Nu voi mai blestema din nou pământul vreodată din cauza omului, pentru că imaginaţia inimii omului este facere de rău din tinereţea lui, nici nu voi mai lovi din nou vreodată fiecare vieţuitoare, aşa cum am făcut.
22 Cât timp pământul rămâne, semănatul şi seceratul şi frig şi arşiţă şi vară şi iarnă şi zi şi noapte nu vor înceta.
|
|