Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Faptele Apostolilor Capitolul15
 
1 Şi unii, coborând din Iudeea, învăţau pe fraţi: Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi salvaţi.
 
2 De aceea după ce Pavel şi Barnaba au avut nu puţină disensiune şi dispută cu ei, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să urce la Ierusalim la apostoli şi bătrâni cu această întrebare.
 
3 Şi fiind trimişi pe drum de biserică, au trecut prin Fenicia şi Samaria, relatând convertirea neamurilor; şi făceau bucurie mare tuturor fraţilor.
 
4 Şi când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică şi apostoli şi bătrâni şi au istorisit toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu cu ei.
 
5 Dar s-au ridicat unii din secta fariseilor care au crezut, spunând că: Era necesar să îi circumcidă şi să le poruncim să ţină legea lui Moise.
 
6 Şi apostolii şi bătrânii s-au adunat să se lămurească despre acest lucru.
 
7 Şi după ce a fost multă dispută, Petru s-a sculat şi le-a spus: Bărbaţi şi fraţi, voi ştiţi că, din zilele de demult, Dumnezeu a ales între noi, ca neamurile să audă prin gura mea cuvântul evangheliei şi să creadă.
 
8 Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, le-a adus mărturie, dându-le Duhul Sfânt întocmai ca şi nouă;
 
9 Şi nici nu a pus o deosebire între noi şi ei, purificându-le inimile prin credinţă.
 
10 Acum aşadar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, punând un jug pe gâtul discipolilor pe care nici taţii noştri, nici noi nu am fost în stare să îl purtăm?
 
11 Ci credem că prin harul Domnului Isus Cristos suntem salvaţi, la fel ca ei.
 
12 Atunci toată mulţimea a tăcut şi a dat ascultare lui Barnaba şi Pavel care istoriseau ce miracole şi minuni lucrase Dumnezeu printre neamuri prin ei.
 
13 Şi după ce au tăcut, Iacov a răspuns, zicând: Bărbaţi şi fraţi, ascultaţi-mă;
 
14 Simeon a istorisit cum întâi Dumnezeu a cercetat să ia dintre neamuri un popor pentru numele lui.
 
15 Şi cu aceasta sunt în acord cuvintele profeţilor; aşa cum este scris:
 
16 După aceasta mă voi întoarce şi voi rezidi cortul căzut al lui David; şi voi rezidi ruinele lui şi îl voi ridica;
 
17 Pentru ca rămăşiţa oamenilor să caute pe Domnul şi toate neamurile peste care este chemat numele meu, spune Domnul care face toate acestea.
 
18 Cunoscute sunt lui Dumnezeu toate faptele lui, de la începutul lumii.
 
19 De aceea concluzia mea este, să nu îi chinuim pe aceia care dintre neamuri se întorc la Dumnezeu;
 
20 Ci să le scriem să se ferească de profanările idolilor şi de curvie şi de animale sugrumate şi de sânge.
 
21 Fiindcă Moise, din timpurile de demult, are în fiecare cetate pe cei care îl predică, fiind citit în sinagogi în fiecare sabat.
 
22 Atunci li s-a părut cuvenit apostolilor şi bătrânilor, cu întreaga biserică, să trimită la Antiohia bărbaţi aleşi dintre ei, cu Pavel şi Barnaba; pe Iuda, numit şi Barsaba, şi Sila, bărbaţi mai de seama între fraţi;
 
23 Şi au scris astfel prin mâna lor: Apostolii şi bătrânii şi fraţii, salutare fraţilor care sunt dintre neamuri în Antiohia şi Siria şi Cilicia;
 
24 Întrucât am auzit că unii care au ieşit dintre noi v-au tulburat prin cuvinte, întorcând pe dos sufletele voastre, spunând: Să fiţi circumcişi şi să ţineţi legea; cărora nu le-am dat vreo astfel de poruncă;
 
25 Ni s-a părut cuvenit, fiind adunaţi într-un gând, să trimitem la voi bărbaţi aleşi, cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
 
26 Oameni care şi-au riscat vieţile pentru numele Domnului nostru Isus Cristos.
 
27 De aceea am trimis pe Iuda şi Sila, care vă vor spune şi ei, cu gura, aceleaşi lucruri.
 
28 Fiindcă i s-a părut cuvenit Duhului Sfânt şi nouă, să nu vă încărcăm cu nicio greutate mai mare decât aceste lucruri necesare:
 
29 Să vă feriţi de cele sacrificate idolilor şi de sânge şi de animale sugrumate şi de curvie; de care dacă vă păziţi, bine veţi face. Fiţi sănătoşi.
 
30 Astfel, atunci când li s-a dat drumul, au venit la Antiohia; şi după ce au adunat mulţimea, le-au dat epistola;
 
31 Iar ei, după ce au citit, s-au bucurat pentru mângâiere.
 
32 Şi Iuda şi Sila, fiind şi ei profeţi, îndemnau pe fraţi cu multe cuvinte şi îi întăreau.
 
33 Şi după ce au întârziat un timp, au fost lăsaţi să plece în pace, de la fraţi la apostoli.
 
34 Dar lui Sila i s-a părut cuvenit să mai rămână acolo.
 
35 Şi Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, învăţând şi predicând cuvântul Domnului, şi cu mulţi alţii.
 
36 Dar după câteva zile, Pavel i-a spus lui Barnaba: Să mergem acum din nou să vizităm pe fraţii noştri în fiecare cetate în care am predicat cuvântul Domnului, să vedem ce fac.
 
37 Dar Barnaba voia să îl ia cu ei pe Ioan, chemat Marcu.
 
38 Dar Pavel considera că nu este bine să îl ia cu ei, pe cel care s-a despărţit de ei din Pamfilia şi nu s-a dus cu ei în lucrare.
 
39 Şi cearta dintre ei a fost aşa de tăioasă, că s-au despărţit unul de altul; şi aşa, Barnaba l-a luat pe Marcu şi au navigat spre Cipru;
 
40 Iar Pavel l-a ales pe Sila şi au plecat, fiind încredinţaţi de fraţi harului lui Dumnezeu.
 
41 Şi a trecut prin Siria şi Cilicia, întărind bisericile.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | [ pagina următoare ]