Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Matei Capitolul24
 
1 Şi ieşind, Isus a plecat din templu; şi discipolii lui au venit la el să îi arate clădirile templului.
 
2 Dar Isus le-a spus: Nu vedeţi toate acestea? Adevărat vă spun: Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.
 
3 Şi pe când şedea el pe muntele Măslinilor, discipolii au venit la el la o parte, zicând: Spune-ne, când vor fi acestea? Şi care va fi semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?
 
4 Şi Isus a răspuns şi le-a zis: Luaţi seama să nu vă înşele cineva.
 
5 Fiindcă mulţi vor veni în numele meu, spunând: Eu sunt Cristos; şi pe mulţi vor înşela.
 
6 Şi veţi auzi de războaie şi zvonuri de războaie; vedeţi să nu fiţi tulburaţi; fiindcă toate trebuie să se întâmple, dar sfârşitul încă nu este.
 
7 Fiindcă se va ridica naţiune contra naţiune şi împărăţie contra împărăţie; şi vor fi foamete şi molime şi cutremure de pământ în diferite locuri.
 
8 Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
 
9 Atunci vă vor preda să fiţi nenorociţi şi vă vor ucide; şi veţi fi urâţi de toate naţiunile din cauza numelui meu.
 
10 Şi atunci mulţi vor fi poticniţi şi se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
 
11 Şi mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi.
 
12 Şi pentru că nelegiuirea va abunda, dragostea celor mai mulţi se va răci.
 
13 Dar cel ce va îndura până la sfârşit, acela va fi salvat.
 
14 Şi această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, pentru mărturie la toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul.
 
15 De aceea când veţi vedea urâciunea pustiirii, spusă prin Daniel profetul, stând în picioare în locul sfânt, (cine citeşte să înţeleagă);
 
16 Atunci, cei din Iudeea, să fugă în munţi;
 
17 Cel de pe acoperiş să nu coboare în casă, să ia vreun lucru din casa lui;
 
18 Şi nici cel de pe câmp să nu se întoarcă să îşi ia hainele.
 
19 Şi vai celor însărcinate şi celor ce alăptează în acele zile.
 
20 Dar rugaţi-vă ca nu cumva fuga voastră să fie iarna sau într-un sabat.
 
21 Fiindcă atunci va fi necaz mare, cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nu va mai fi niciodată.
 
22 Şi dacă acele zile nu ar fi scurtate, nicio făptură nu ar fi salvată; dar acele zile vor fi scurtate din cauza celor aleşi.
 
23 Atunci dacă cineva vă va spune: Iată, aici este Cristos, sau acolo; să nu credeţi.
 
24 Fiindcă se vor ridica Cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor arăta semne mari şi minuni, încât să înşele, dacă ar fi posibil, chiar pe cei aleşi.
 
25 Iată, v-am spus dinainte.
 
26 De aceea dacă ei vă spun: Iată, este în pustie, nu vă duceţi. Iată, este în cămăruţe ascunse, nu credeţi.
 
27 Pentru că aşa cum fulgerul vine de la răsărit şi străluceşte până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
 
28 Fiindcă oriunde este trupul mort, acolo se vor aduna vulturii.
 
29 Imediat după necazul acelor zile, soarele va fi întunecat şi luna nu îşi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate;
 
30 Şi atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului; şi atunci, toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul omului venind în norii cerului cu putere şi mare glorie;
 
31 Şi va trimite pe îngerii săi cu mare sunet de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă.
 
32 Acum învăţaţi o parabolă a smochinului; când lăstarul lui este deja fraged şi dă frunze, ştiţi că vara este aproape.
 
33 Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, chiar la uşi.
 
34 Adevărat vă spun: Această generaţie nicidecum nu va trece până se vor întâmpla toate acestea.
 
35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trece.
 
36 Dar, despre acea zi şi oră, nu ştie nimeni, nici îngerii din cer, ci numai Tatăl meu.
 
37 Şi aşa cum au fost zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului omului.
 
38 Fiindcă, aşa cum a fost în zilele dinainte de potop, mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă,
 
39 Şi nu au ştiut, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi; aşa va fi şi venirea Fiului omului.
 
40 Atunci, doi vor fi la câmp; unul va fi luat şi celălalt lăsat.
 
41 Două femei vor măcina la moară; una va fi luată şi cealaltă lăsată.
 
42 Vegheaţi aşadar, pentru că nu ştiţi în ce oră vine Domnul vostru.
 
43 Dar să ştiţi aceasta, că dacă ar fi ştiut stăpânul casei la ce oră ar veni hoţul, ar fi vegheat şi nu ar fi permis să îi fie spartă casa.
 
44 Din această cauză fiţi şi voi pregătiţi, pentru că la o astfel de oră la care nu vă gândiţi, vine Fiul omului.
 
45 Atunci cine este robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus domnul său peste casa lui, ca să le dea mâncarea la timp?
 
46 Binecuvântat este acel rob, pe care domnul său, când vine, îl va găsi făcând astfel.
 
47 Adevărat vă spun: Că îl va pune peste toate averile sale.
 
48 Dar dacă acel rob rău va spune în inima lui: Domnul meu întârzie să vină;
 
49 Şi va începe să îi bată pe părtaşii de robie şi să mănânce şi să bea cu beţivii;
 
50 Domnul acelui rob va veni într-o zi când el nu se aşteaptă la aceasta şi la o oră pe care nu o ştie,
 
51 Şi îl va tăia în două şi îi va rândui partea cu făţarnicii; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | [ pagina următoare ]