|
|
Marcu Capitolul6
1 Şi a plecat de acolo şi a venit în patria sa; şi discipolii săi îl urmează.
2 Şi când a venit sabatul, a început să îi înveţe în sinagogă; şi mulţi, auzindu-l, erau înmărmuriţi, spunând: De unde are el acestea? Şi ce înţelepciune îi este dată, încât şi fapte puternice ca acestea sunt făcute prin mâinile lui?
3 Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov şi al lui Iose şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile lui aici cu noi? Şi se poticneau de el.
4 Dar Isus le-a spus: Un profet nu este fără onoare decât în patria sa şi printre rudele sale şi în casa lui.
5 Şi nu a putut face acolo nicio lucrare puternică, decât că şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6 Şi s-a minunat de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur, învăţându-i.
7 Şi a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită înainte, doi câte doi; şi le-a dat putere peste duhurile necurate;
8 Şi le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât doar un toiag; nici traistă, nici pâine, nici bani în brâu;
9 Ci încălţaţi cu sandale; şi să nu îmbrace două haine.
10 Şi le-a spus: În orice loc ar fi să intraţi într-o casă, acolo să rămâneţi până plecaţi din acel loc.
11 Şi oricine nu vă va primi, nici nu vă va asculta, când plecaţi de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun: Va fi mai uşor de suportat pentru Sodoma şi Gomora în ziua judecăţii decât pentru acea cetate.
12 Şi au plecat şi au predicat ca oamenii să se pocăiască.
13 Şi au scos mulţi draci şi au uns cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi i-au vindecat.
14 Şi împăratul Irod a auzit despre el, (pentru că numele lui se răspândise) şi a spus: Ioan Baptist a înviat dintre morţi şi din această cauză se arată fapte puternice în el.
15 Alţii au spus: Este Ilie. Şi alţii au spus: Este un profet, sau ca unul dintre profeţi.
16 Dar când Irod a auzit, a spus: El este Ioan, pe care eu l-am decapitat. El a înviat dintre morţi.
17 Fiindcă Irod însuşi a trimis şi a prins pe Ioan şi l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său Filip, pentru că se căsătorise cu ea.
18 Fiindcă Ioan îi spusese lui Irod: Nu îţi este legiuit să o ai pe soţia fratelui tău.
19 De aceea Irodiada a avut o ceartă împotriva lui şi voia să îl ucidă, dar nu a putut;
20 Fiindcă Irod se temea de Ioan, ştiind că el era un bărbat drept şi un sfânt şi îl ocrotea; şi când îl auzea, făcea multe şi îl asculta cu plăcere.
21 Şi când a venit o zi potrivită, Irod, de ziua lui de naştere, a făcut o masă mai marilor săi şi marilor căpetenii şi celor dintâi ai Galileei;
22 Şi când fiica acelei Irodiade a intrat şi a dansat şi a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el, împăratul i-a spus fetei: Cere-mi orice doreşti şi îţi voi da.
23 Şi i-a jurat: Orice îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din împărăţia mea.
24 Iar ea a ieşit şi i-a spus mamei ei: Ce să cer? Iar ea a spus: Capul lui Ioan Baptist.
25 Şi îndată a intrat cu grabă la împărat şi i-a cerut, spunând: Voiesc să îmi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Baptist.
26 Şi împăratul a fost foarte întristat; totuşi, din cauza jurământului şi a celor care şedeau la masă cu el, nu a voit să o respingă.
27 Şi îndată împăratul a trimis un călău şi a poruncit să îi fie adus capul; şi s-a dus şi l-a decapitat în închisoare,
28 Şi i-a adus capul pe o tavă şi l-a dat fetei; şi fata l-a dat mamei ei.
29 Şi când au auzit discipolii lui, au venit şi i-au luat trupul mort şi l-au pus într-un mormânt.
30 Şi apostolii s-au adunat la Isus şi i-au spus toate lucrurile, deopotrivă cele făcute şi cele ce au învăţat pe oameni.
31 Iar el le-a spus: Veniţi voi înşivă la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă un timp. Fiindcă erau mulţi venind şi plecând şi nu aveau timp nici să mănânce.
32 Şi au plecat cu corabia într-un loc pustiu, deoparte.
33 Şi oamenii i-au văzut plecând şi mulţi l-au cunoscut şi au alergat pe jos până acolo, din toate cetăţile şi s-au dus înaintea lor şi s-au adunat la el.
34 Şi Isus, când a ieşit, a văzut mulţi oameni şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oi fără păstor; şi a început să îi înveţe multe lucruri.
35 Şi când ziua era de acum trecută, discipolii săi au venit la el şi au spus: Acesta este un loc pustiu şi ora este de acum târzie.
36 Trimite-i ca să meargă în împrejurimile ţinutului şi în sate şi să îşi cumpere pâine, fiindcă nu au nimic să mănânce.
37 Iar el a răspuns şi le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei i-au spus: Să mergem şi să cumpăram pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?
38 Iar el le-a spus: Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi. Şi după ce s-au lămurit, ei au spus: Cinci şi doi peşti.
39 Şi le-a poruncit să îi aşeze pe toţi în grupuri, pe iarba verde.
40 Şi au şezut în rânduri câte o sută şi câte cincizeci.
41 Şi după ce a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit în sus spre cer şi a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor săi să le pună înaintea lor; şi cei doi peşti i-a împărţit printre toţi.
42 Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
43 Şi au ridicat douăsprezece coşuri pline de frânturi şi cu rămăşiţele de la peşti.
44 Şi cei ce au mâncat din pâini erau cam cinci mii de bărbaţi.
45 Şi îndată a constrâns pe discipolii săi să intre în corabie şi să meargă de cealaltă parte, înainte, spre Betsaida, în timp ce el dădea drumul mulţimii.
46 Şi după ce i-a trimis, a plecat pe munte, să se roage.
47 Şi când s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării iar el singur pe uscat.
48 Şi i-a văzut chinuindu-se cu vâslirea fiindcă vântul era împotriva lor; şi cam pe la garda a patra a nopţii a venit spre ei umblând pe mare şi ar fi voit să treacă pe lângă ei.
49 Dar când l-au văzut umblând pe mare, au presupus că era un duh şi au strigat;
50 Fiindcă toţi l-au văzut şi au fost tulburaţi. Şi îndată a vorbit cu ei şi le-a spus: Îndrăzniţi; eu sunt, nu vă temeţi!
51 Şi s-a urcat la ei în corabie şi vântul a încetat; şi au fost uimiţi peste măsură în ei înşişi şi se minunau.
52 Fiindcă nu pricepeau miracolul pâinilor, fiindcă inima lor era împietrită.
53 Şi după ce au trecut dincolo, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm.
54 Şi după ce au ieşit din corabie, îndată l-au cunoscut,
55 Şi alergau prin întreg ţinutul acela de jur împrejur şi începeau să îi aducă pe paturi pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că este el.
56 Şi oriunde intra în sate, sau cetăţi, sau ţinuturi, puneau pe bolnavi în străzi şi îl implorau ca ei măcar să îi atingă marginea hainei; şi câţi l-au atins au fost făcuţi sănătoşi.
|
|