|
|
Marcu Capitolul12
1 Şi a început să le vorbească în parabole. Un anumit om a sădit o vie şi a pus o îngrăditură împrejur şi a săpat un teasc şi a zidit un turn şi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o ţară îndepărtată.
2 Şi la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să primească de la viticultori din rodul viei.
3 Dar ei l-au prins şi l-au bătut şi l-au trimis fără nimic.
4 Şi el, din nou, a trimis alt rob la ei; iar ei au aruncat cu pietre în el şi l-au rănit la cap şi l-au trimis ocărât.
5 Şi din nou a trimis pe un altul; şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii: pe unii bătându-i şi pe alţii ucigându-i.
6 De aceea mai având un singur fiu, pe preaiubitul său, l-a trimis şi pe el la ei în cele din urmă, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.
7 Dar acei viticultori au spus între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să îl ucidem şi moştenirea va fi a noastră.
8 Iar ei l-au luat şi l-au ucis şi l-au scos afară din vie.
9 Ce va face aşadar domnul viei? Va veni şi va nimici pe viticultori şi va da via altora.
10 Şi nu aţi citit această scriptură? Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colţului temeliei;
11 Aceasta este facerea DOMNULUI; şi este minunat în ochii noştri.
12 Şi căutau să pună mâna pe el, dar se temeau de popor; fiindcă ştiau că spusese parabola împotriva lor; şi l-au lăsat şi s-au dus.
13 Şi au trimis la el pe unii dintre farisei şi dintre irodieni, să îl prindă în cuvinte.
14 Şi când au venit, i-au spus: Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi nu îţi pasă de nimeni; fiindcă nu te uiţi la faţa oamenilor, ci înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr: Este legiuit a da tribut Cezarului, sau nu?
15 Să dăm, sau să nu dăm? Dar el, cunoscând făţărnicia lor, le-a spus: De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar, ca să îl văd.
16 Şi l-au adus. Iar el le-a spus: Al cui este acest chip şi inscripţie? Iar ei i-au spus: Al Cezarului.
17 Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi s-au minunat de el.
18 Atunci saducheii, care spun că nu este înviere, au venit la el şi l-au întrebat, spunând:
19 Învăţătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele unui bărbat moare şi îşi lasă soţia şi nu lasă copii, fratele lui să ia pe soţia lui şi să ridice sămânţă fratelui său.
20 Aşadar au fost şapte fraţi; şi primul a luat o soţie, şi, murind, nu a lăsat sămânţă.
21 Şi al doilea a luat-o şi a murit şi nici el nu a lăsat sămânţă; şi la fel al treilea.
22 Şi cei şapte au luat-o şi nu au lăsat sămânţă. La urma tuturor a murit şi femeia.
23 La înviere aşadar, când vor învia, căruia dintre ei va fi ea soţie? Fiindcă toţi cei şapte au avut-o de soţie.
24 Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Fiindcă atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.
26 Iar despre cei morţi, că învie; nu aţi citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?
27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciţi mult.
28 Şi unul dintre scribi a venit, şi auzindu-i discutând, şi pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?
29 Şi Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn;
30 Şi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată tăria ta; aceasta este prima poruncă.
31 Şi a doua este asemănătoare, adică aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Şi scribul i-a spus: Bine, Învăţătorule, ai spus adevărul, pentru că este un singur Dumnezeu şi nu este altul decât el;
33 Şi a-l iubi cu toată inima şi cu toată înţelegerea şi cu tot sufletul şi cu toată tăria şi a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi, este mai mult decât toate ofrandele arse în întregime şi sacrificiile.
34 Şi când Isus a văzut că el a răspuns cu pricepere, i-a spus: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi după aceea nimeni nu a mai cutezat să îl întrebe.
35 Şi, în timp ce îi învăţa în templu, Isus a răspuns şi a zis: Cum spun scribii că Cristos este Fiul lui David?
36 Fiindcă însuşi David a spus prin Duhul Sfânt: DOMNUL a spus Domnului meu: Şezi la dreapta mea, până îi fac pe duşmanii tăi aşternutul piciorului tău.
37 De aceea, însuşi David îl numeşte Domn; şi de unde este el fiul lui? Şi oamenii de rând îl ascultau cu plăcere.
38 Şi le-a spus în doctrina lui: Păziţi-vă de scribii cărora le place să umble cu robe lungi şi le plac saluturile în pieţe,
39 Şi scaunele din faţă în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe;
40 Care devorează casele văduvelor şi de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceştia vor primi mai mare damnare.
41 Şi Isus şedea în faţa vistieriei şi privea cum oamenii aruncau bani în vistierie; şi mulţi bogaţi aruncau mult.
42 Şi a venit o anumită văduvă săracă şi a aruncat doi cadranţi care fac un bănuţ.
43 Şi a chemat pe discipolii săi şi le-a spus: Adevărat vă spun că: Această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toţi în vistierie;
44 Fiindcă ei toţi au aruncat din abundenţa lor; dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce a avut, tot avutul ei.
|
|