Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Luca Capitolul10
 
1 Iar după acestea, Domnul a mai rânduit şi alţi şaptezeci şi i-a trimis doi câte doi înaintea feţei lui în fiecare cetate şi loc, oriunde el însuşi avea să vină.
 
2 De aceea le-a spus: Secerişul, într-adevăr, este mare, dar lucrătorii puţini; imploraţi, de aceea pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul lui.
 
3 Mergeţi; iată, eu vă trimit ca miei în mijlocul lupilor.
 
4 Nu purtaţi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi nu salutaţi pe nimeni pe drum.
 
5 Iar în orice casă intraţi, întâi spuneţi: Pace acestei case.
 
6 Şi dacă, într-adevăr, este acolo fiul păcii, pacea voastră se va odihni peste ea; dar dacă nu, ea se va întoarce la voi.
 
7 Şi rămâneţi în aceeaşi casă, mâncând şi bând ce vă dau ei; fiindcă demn este lucrătorul de plata sa. Nu treceţi din casă în casă.
 
8 Şi în oricare cetate intraţi şi vă primesc, mâncaţi ce vi se va pune înainte;
 
9 Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi spuneţi-le: Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.
 
10 Dar în oricare cetate intraţi şi nu vă primesc, mergeţi pe străzile acesteia şi spuneţi:
 
11 Chiar praful cetăţii voastre, care se lipeşte de noi, îl scuturăm împotriva voastră; totuşi să fiţi siguri de aceasta, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.
 
12 Dar vă spun că va fi mai uşor de suportat în ziua aceea pentru Sodoma decât pentru acea cetate.
 
13 Vai ţie, Corazine! Vai ţie, Betsaido! Pentru că, dacă în Tir şi Sidon ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit şezând în pânză de sac şi cenuşă.
 
14 Dar pentru Tir şi Sidon va fi mai uşor de suportat la judecată, decât pentru voi.
 
15 Şi tu, Capernaum, care eşti înălţat la cer, vei fi aruncat jos în iad.
 
16 Cel ce vă aude, pe mine mă aude; şi cel ce vă dispreţuieşte, pe mine mă dispreţuieşte; şi cel ce mă dispreţuieşte, dispreţuieşte pe cel ce m-a trimis.
 
17 Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: Doamne, până şi dracii ne sunt supuşi prin numele tău.
 
18 Iar el le-a spus: Am privit pe Satan căzând ca un fulger din cer.
 
19 Iată, vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului; şi nimic, în niciun fel, nu vă va vătăma.
 
20 Totuşi nu vă bucuraţi în aceasta, că duhurile vă sunt supuse; ci, mai degrabă, bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în cer.
 
21 În acea oră Isus s-a bucurat în duh şi a spus: Îţi mulţumesc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi prevăzători şi le-ai revelat pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa este plăcut înaintea ta.
 
22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl; şi cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul voieşte să îl reveleze.
 
23 Şi s-a întors spre discipoli şi a spus deoparte: Binecuvântaţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi;
 
24 Fiindcă vă spun că mulţi profeţi şi împăraţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi şi nu au văzut; şi să audă cele ce auziţi şi nu au auzit.
 
25 Şi iată, un anumit învăţător al legii s-a sculat şi l-a ispitit, spunând: Învăţătorule, ce să fac să moştenesc viaţă eternă?
 
26 Şi i-a spus: Ce este scris în lege? Cum citeşti?
 
27 Şi răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
 
28 Şi i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi.
 
29 Dar el, voind să se declare drept, i-a spus lui Isus: Şi cine este aproapele meu?
 
30 Şi Isus, răspunzând, a zis: Un anumit om s-a coborât din Ierusalim la Ierihon şi a căzut printre tâlhari, care l-au dezbrăcat şi l-au rănit şi au plecat lăsându-l aproape mort.
 
31 Şi din întâmplare, cobora un anumit preot pe acea cale; şi când l-a văzut, a trecut înainte pe cealaltă parte.
 
32 Şi în acelaşi fel şi un levit, când a fost la locul acela, a venit şi l-a văzut şi a trecut înainte pe cealaltă parte.
 
33 Dar un anumit samaritean, călătorind, a venit unde era el; şi când l-a văzut, i s-a făcut milă.
 
34 Şi a venit la el şi i-a legat rănile, turnând peste ele untdelemn şi vin şi l-a pus pe animalul lui şi l-a adus la un han şi a avut grijă de el.
 
35 Şi a doua zi, când a plecat, a scos doi dinari şi i-a dat hangiului şi i-a spus: Ai grijă de el; şi oricât vei mai cheltui, când mă întorc, îţi voi înapoia.
 
36 Atunci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut printre tâlhari?
 
37 Iar el a spus: Cel ce a arătat milă faţă de el. Atunci Isus i-a spus: Du-te şi fă şi tu la fel.
 
38 Şi, s-a întâmplat, pe când mergeau ei, că el a intrat într-un sat anume; şi o anume femeie numită Marta l-a primit în casa ei.
 
39 Şi ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat şi ea la picioarele lui Isus şi asculta cuvântul lui.
 
40 Dar Marta era copleşită cu multă servire; şi, venind la el, a spus: Doamne, nu îţi pasă că sora mea m-a lăsat să servesc singură? Spune-i aşadar să mă ajute.
 
41 Dar Isus a răspuns şi i-a zis: Marta, Marta, eşti îngrijorată şi tulburată pentru multe lucruri;
 
42 Dar un lucru este necesar; şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | [ pagina următoare ]