Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Exodul Capitolul20
 
1 Şi Dumnezeu a vorbit toate aceste cuvinte, spunând:
 
2 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, afară din casa robiei.
 
3 Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine.
 
4 Să nu îţi faci niciun chip cioplit, sau vreo asemănare a oricărui lucru care este în cer deasupra, sau care este în pământ dedesubt, sau care este în apa de sub pământ;
 
5 Să nu te prosterni lor, nici să nu le serveşti, fiindcă eu, DOMNUL Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea taţilor peste copii până la a treia şi a patra generaţie a celor ce mă urăsc;
 
6 Şi arătând milă la mii dintre cei ce mă iubesc şi ţin poruncile mele.
 
7 Să nu iei numele DOMNULUI Dumnezeul tău în deşert, fiindcă DOMNUL nu îl va ţine nevinovat pe cel ce ia numele lui în deşert.
 
8 Adu-ţi aminte de ziua sabatului, ca să o sfinţeşti.
 
9 Lucrează şase zile şi fă toată munca ta,
 
10 Dar a şaptea zi este sabatul DOMNULUI Dumnezeul tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vita ta, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale;
 
11 Căci în şase zile DOMNUL a făcut cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele şi s-a odihnit în a şaptea zi, pentru aceasta DOMNUL a binecuvântat ziua sabatului şi a sfinţit-o.
 
12 Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta, ca zilele tale să fie lungi în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău.
 
13 Să nu ucizi.
 
14 Să nu comiţi adulter.
 
15 Să nu furi.
 
16 Să nu aduci mărturie falsă împotriva aproapelui tău.
 
17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici servitorul lui, nici servitoarea lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici orice lucru care este al aproapelui tău.
 
18 Şi tot poporul a văzut tunetele şi fulgerele şi sunetul trâmbiţei şi muntele fumegând; şi când poporul a văzut acestea, s-au îndepărtat şi au stat departe.
 
19 Şi i-au spus lui Moise: Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca nu cumva să murim.
 
20 Şi Moise a spus poporului: Nu vă temeţi, pentru că Dumnezeu a venit pentru a vă încerca şi ca temerea lui să fie înaintea feţelor voastre, ca să nu păcătuiţi.
 
21 Şi poporul a stat departe, iar Moise s-a apropiat de întunericul gros unde era Dumnezeu.
 
22 Şi DOMNUL i-a spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: Aţi văzut că am vorbit cu voi din cer.
 
23 Nu faceţi dumnezei de argint alături de mine, nici să nu vă faceţi dumnezei de aur.
 
24 Fă-mi un altar de pământ şi sacrifică pe acesta ofrandele tale arse şi ofrandele tale de pace, oile tale şi boii tăi; în toate locurile unde voi pune amintirea numele meu voi veni la tine şi te voi binecuvânta.
 
25 Şi dacă îmi vei face un altar de piatră, să nu îl zideşti din piatră cioplită; căci dacă ridici unealta ta asupra acesteia, l-ai profanat.
 
26 Nici nu urca pe trepte la altarul meu, ca să nu fie descoperită goliciunea ta pe acesta.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | [ pagina următoare ]