Bible-Server.org  
 
 
Praise the Lord, all ye nations      
Psalms 117:1       
 
Căutare   potriveşte
 şi găseşte cuvântul cheie în...
diacritics
Home Page
Geneza
Exodul
Leviticul
Numeri
Deuteronom
Iosua
Judecători
Rut
1 Samuel
2 Samuel
1 Împăraţi
2 Împăraţi
1 Cronici
2 Cronici
Ezra
Neemia
Estera
Iov
Psalmii
Proverbe
Eclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plângerile lui Ieremia
Ezechiel
Daniel
Osea
Ioel
Amos
Obadia
Iona
Mica
Naum
Habacuc
Ţefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
Matei
Marcu
Luca
Ioan
Faptele Apostolilor
Romani
1 Corinteni
2 Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
1 Tesaloniceni
2 Tesaloniceni
1 Timotei
2 Timotei
Titus
Filimon
Evrei
Iacov
1 Petru
2 Petru
1 Ioan
2 Ioan
3 Ioan
Iuda
Revelaţia
 
 

 
 
translate into
Deuteronom Capitolul22
 
1 Să nu vezi boul fratelui tău sau oaia lui rătăcind şi să te ascunzi de ele, să le întorci negreşit la fratele tău.
 
2 Şi dacă fratele tău nu este aproape de tine, sau dacă nu îl cunoşti, atunci să le aduci la casa ta şi să fie la tine până le caută fratele tău şi să i le înapoiezi.
 
3 Astfel să faci şi cu măgarul său şi la fel să faci şi cu haina sa şi la fel să faci cu orice lucru pierdut al fratelui tău, pe care l-a pierdut el şi tu l-ai găsit; nu poţi să te ascunzi.
 
4 Să nu vezi măgarul fratelui tău sau boul lui, căzuţi pe cale, şi să te ascunzi de ei, să îl ajuţi negreşit să îi ridice.
 
5 Femeia să nu se îmbrace cu ce aparţine unui bărbat, nici bărbatul să nu se îmbrace cu haină femeiască, pentru că toţi cei care fac astfel sunt o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
 
6 Dacă se întâmplă să fie înaintea ta pe drum, în vreun pom sau pe pământ, un cuib de pasăre cu pui sau cu ouă şi mama şade peste pui sau peste ouă, să nu iei mama cu puii,
 
7 Să dai drumul mamei şi să îţi iei puii, ca să îţi fie bine şi să îţi prelungeşti zilele.
 
8 Când zideşti o casă nouă, să faci un parapet pentru acoperişul tău, ca să nu aduci sânge peste casa ta, dacă vreun om cade de pe ea.
 
9 Să nu îţi semeni via cu seminţe diferite, ca nu cumva rodul seminţei tale, pe care ai semănat-o, şi rodul viei tale să fie pângărit.
 
10 Să nu ari cu un bou şi cu un măgar împreună.
 
11 Să nu porţi o haină din materiale diferite, precum din lână şi in împreună.
 
12 Să îţi faci ciucuri la cele patru colţuri ale îmbrăcămintei tale, cu care te acoperi.
 
13 Dacă un om îşi ia o soţie şi intră la ea şi o urăşte,
 
14 Şi dă ocazii să se vorbească împotriva ei şi îi scoate un nume rău şi spune: Am luat pe femeia aceasta şi când am intrat la ea, nu am găsit-o fecioară,
 
15 Atunci tatăl fetei şi mama ei, să ia semnele fecioriei fetei şi să le aducă la bătrânii cetăţii la poartă,
 
16 Şi tatăl fetei să spună bătrânilor: Am dat pe fiica mea de soţie acestui bărbat şi el o urăşte;
 
17 Şi, iată, el dă ocazii de vorbire împotriva ei, spunând: Nu am găsit pe fiica ta fecioară; şi totuşi acestea sunt semnele fecioriei fiicei mele. Şi ei să întindă pânza înaintea bătrânilor cetăţii.
 
18 Şi bătrânii cetăţii aceleia să ia pe bărbatul acela şi să îl certe;
 
19 Şi să îl amendeze cu o sută de şekeli de argint şi să îi dea tatălui fetei, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel şi ea să îi fie soţie; nu o va putea lăsa în toate zilele lui.
 
20 Dar dacă acest lucru este adevărat şi semnele de feciorie nu se găsesc pentru tânăra femeie,
 
21 Atunci să scoată pe tânăra femeie la uşa casei tatălui ei şi bărbaţii cetăţii ei să o ucidă cu pietre, ca să moară, pentru că a lucrat prosteşte în Israel, să curvească în casa tatălui ei; astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru.
 
22 Dacă este găsit un bărbat culcându-se cu o femeie măritată cu un soţ, atunci ei să moară amândoi, deopotrivă bărbatul care s-a culcat cu femeia şi femeia; astfel să îndepărtezi răul din Israel.
 
23 Dacă o fată fecioară este logodită cu un bărbat şi un bărbat o găseşte în cetate şi se culcă cu ea;
 
24 Atunci să îi scoateţi pe amândoi afară la poarta cetăţii aceleia şi să îi ucideţi cu pietre, ca să moară, pe fată, pentru că nu a strigat, fiind în cetate, şi pe bărbat, pentru că a înjosit pe soţia aproapelui său, astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru.
 
25 Dar dacă un bărbat găseşte în câmp pe o fată logodită şi bărbatul o forţează şi se culcă cu ea, atunci numai bărbatul acela care s-a culcat cu ea să moară,
 
26 Dar fetei să nu îi faci nimic, asupra fetei nu este păcat demn de moarte, căci este precum se ridică un om împotriva aproapelui său şi îl ucide, astfel este acest lucru,
 
27 Pentru că a găsit-o în câmp şi fata logodită a strigat şi nu a fost nimeni să o salveze.
 
28 Dacă un bărbat găseşte o fată fecioară, care nu este logodită, şi o apucă şi se culcă cu ea şi sunt găsiţi,
 
29 Atunci bărbatul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de şekeli de argint şi ea să îi fie soţie, pentru că a înjosit-o, nu o poate lăsa în toate zilele sale.
 
30 Un bărbat să nu ia pe soţia tatălui său, nici să nu ridice învelitoarea patului tatălui său.
 
 

  [ pagina anterioară ] 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | [ pagina următoare ]